Două schituri de la Marginea și Râșca, transformate în mănăstiri

Reședința mitropolitană din Iași
Reședința mitropolitană din Iași

Două schituri de la Marginea și Râșca au fost transformate în mănăstiri. Este vorba de transformarea Schitului „Nașterea Maicii Domnului” Marginea (din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților) din schit de călugărițe în mănăstire de călugărițe, cu titulatura: Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” Marginea, cu sediul în comuna Marginea, județul Suceava, și transformarea Schitului Sihăstria Râșcăi (din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților) din schit de călugări în mănăstire de călugări, cu titulatura: Mănăstirea „Sfântul Ioan de la Râșca și Secu”, cu sediul în comuna Râșca, județul Suceava. Pe 5 noiembrie 2020, la reședința mitropolitană din Iași s-a întrunit, în ședință de lucru, sub președinția IPS Părinte Mitropolit Teofan, Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, la care au participat IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, și PS Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat mai multe subiecte privind viața bisericească din Moldova, subiecte care sunt de competența Sinodului Mitropolitan, conform site-ului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a hotărât ca cele două schituri sucevene să se transforme în mănăstiri.

Recomandări

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

„Ni l-am făcut pe Sfântul Ioan cel Nou prieten și apropiat al sufletului nostru” – atelier catehetic în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a îmbrăcat veșmânt nou, iar racla a fost depusă spre închinare în curtea mănăstirii

Tradiția vindecării și numele Sfântului Ioan cel Nou, unite de regretatul doctor Cristian Irimie pe frontispiciul spitalului sucevean