Două căruțe încărcate cu lemn proaspăt tăiat din pădure au fost confiscate de jandarmi duminică noapte, pe raza satului Mitocași, comuna Mitocu Dragomirnei. În jurul orei 22.00, un echipaj al Jandarmeriei, împreună cu lucrători ai Ocoalelor Silvice Adâncata și Pătrăuți, a depistat, la marginea pădurii, doi bărbați care transportau, cu două atelaje hipo, o cantitate de material lemnos.
Cei doi bărbați au încercat să dea bice cailor, după care au abandonat căruțele și au fugit, fiind prinși după câteva minute de jandarmi. Cei doi au fost identificați în persoana unui bărbat în vârstă de 46 de ani și a unui tânăr de 19 ani, primul cu domiciliul în Corni – Botoșani, al doilea cu domiciliul în comuna Pătrăuți.
Din cercetări a rezultat că cei doi, folosindu-se de o drujbă și un topor, au tăiat 5 arbori din specia foioase, pe care i-au încărcat în cele două atelaje hipo. După măsurători a rezultat că cei doi transportau 5,2 mc lemn, în valoare de aproximativ 1.100 de lei. Cantitatea de lemn a fost confiscată, iar atelajele hipo au fost predate în custodie Ocolului Silvic Pătrăuți.
„În cauză au fost întocmite actele de sesizare privind săvârșirea unor fapte susceptibile de a fi infracțiunile de tăiere fără drept de arbori și furt de material lemnos”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.




