Două cadre didactice de la Todirești și Vadu Moldovei, invitate la Bruxelles

Două cadre didactice sucevene, profesoara Lia Rudnic de la Școala Gimnazială Todirești și profesor pentru învățământul primar Cristina Jibu de la Școala Gimnazială Vadu Moldovei, alături de alte cadre didactice din țară, au făcut o vizită de informare la Comisia Europeană (Bruxelles), în perioada 11-13 noiembrie. Vizita a avut ca obiectiv informarea participanților cu privire la strategiile educaționale, direcțiile de acțiune și politicile Uniunii Europene pentru România. Această vizită de informare a constituit un premiu pentru cele două cadre didactice sucevene, premiu obținut în cadrul celei de-a cincea ediție a campaniei „Europa, casa noastră”, campanie desfășurată sub egida Reprezentanței Comisiei Europene din România, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice, pe parcursul anului școlar 2014-2015.

Recomandări

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Cehia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

Punți educaționale între Seveso și Suceava: Elevii Școlii „Ion Creangă”, în inima învățării europene

Experiență Erasmus+ de neuitat pentru elevii și profesorii Școlii ,,George Voevidca” Câmpulung, în Polonia