Pirați în trafic

Dosare penale pe numele unor șoferi care făceau transporturi de persoane, fără autorizație



Doi conducători auto s-au ales cu dosare penale în urma unei acțiuni desfășurate de poliția orașului Gura Humorului, pe linia transportului ilegal de persoane.
Acțiunea, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, a avut loc marți, între orele 7.00-12.00, pe raza orașului Gura Humorului și s-a concretizat în șapte sancțiuni aplicate în valoare de 1.700 de lei și două dosare penale.
Cei care vor da cu subsemnatul la poliție sunt Ionel N., din comuna Stulpicani, care efectua transport rutier public de persoane, cu autoturismul, pe DN 17, din direcția Frasin – Gura Humorului, și Iulian R., din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care efectua transport rutier public de persoane, cu autoturismul, pe DN 17, din direcția Frasin – Gura Humorului, fără a deține documente legale pentru desfășurarea acestei activități.
„În cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului transportului rutier public de persoane”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.



Recomandări

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului interimar Ilie Bolojan modificarea soluției tehnice de la „Zidul Morții” din Suceava

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan
Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan