Găinării

Dosar penal pentru că a furat o telecomandă

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Suceava, se va alege cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Totul pentru că a furat o telecomandă în valoare de 22 de lei noi. Ion V. a fost surprins de oamenii de pază și ordine ai unui hypermarket din municipiul Suceava în timp ce încerca să iasă din magazin cu o telecomandă pentru un variator de lumină pe care nu o plătise. Tânărul a fost predat agenților de la Poliția municipiului Suceava, cei care îi vor întocmi actele de urmărire penală. Reamintim că în ultimele săptămâni, numeroși tineri, din Suceava sau din alte localități, s-au ales cu dosare penale pentru furturi care mai de care mai ciudate. Hoții au încercat să iasă din marile magazine din municipiul Suceava cu sticle de whisky, dulciuri, tampoane sau batoane de salam, a căror valoare abia atingea câteva zeci de lei noi.

Recomandări

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Șofer anchetat penal după ce a dus-o acasă pe femeia pe care a acroșat-o pe o trecere de pietoni din centrul Sucevei