Calmat de poliție

Dosar penal pe numele unui scandalagiu prins cu cuțit la el

Un individ din municipiul Suceava s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins, în urma unui scandal pe care l-a provocat, că purta cuțit.
Duminică seară, în jurul orei 21:40, prin 112, poliția a fost sesizată despre faptul că pe strada Făgetului, din cartierul Ițcani, are loc o altercație între doi indivizi, iar unul dintre ei are un cuțit asupra sa.
La fața locului, echipajul ajuns în câteva minute i-a găsit pe cei doi indivizi, iar asupra unuia dintre ei, Constantin M. (47 de ani), a fost găsit un cuțit cu mâner din lemn cu lama de circa 20 de centimetri, cu care l-a amenințat pe bărbatul cu care se certa.
Cuțitarul a fost condus la sediul Secției de poliție Burdujeni, unde i s-a întocmit dosar penal.
„Este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a unui obiect confecționat pentru împungere și tăiere”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României