Sentință aplicată

Dorin Tibeică și-a reluat funcția de manager al Spitalului Municipal Rădăuți

Dorin Tibeică și-a reluat atribuțiile de manager, dar acest lucru s-ar putea să nu dureze prea mult
Dorin Tibeică și-a reluat atribuțiile de manager, dar acest lucru s-ar putea să nu dureze prea mult

Dorin Tibeică, managerul demis al Spitalului Municipal Rădăuți la începutul lunii septembrie a acestui an, a revenit în funcție. Ordinul a fost semnat de primarul Nistor Tătar în urma unei decizii luate de Tribunalul Suceava. Începând cu data de 29 noiembrie, Dorin Tibeică și-a reluat atribuțiile de manager, dar acest lucru s-ar putea să nu dureze prea mult.
Și asta pentru că astăzi este programată o nouă ședință a Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Rădăuți, în care singurul punct pe ordinea de zi este discutarea unui raport de control asupra activității managerului care a condus instituția între 2011 și 2016.
„Bănuiesc că singurul scop al acestei ședințe este acela de a se aproba din nou demiterea mea. Spun asta pentru că au existat două controale cu aceeași tematică în decurs de numai trei zile, unul pe 22 noiembrie, iar celălalt pe 25 noiembrie. Primul se pare că nu a ieșit așa cum s-a dorit și a fost comandat un al doilea. Voi participa la această ședință pentru a-mi expune punctul de vedere, dar până acum nu am primit și eu acel raport pe care să-l studiez și să formulez răspunsuri. E ca pe timpul comuniștilor”, a declarat Dorin Tibeică.
Iar probabilitatea ce managerul Spitalului Rădăuți să fie demis este destul de mare, de vreme ce din Consiliul de Administrație fac parte doi consilieri aflați în barca primarului Tătar, respectiv Gheorghe Simota și Dan Vatră, dar și fostul secretar al Primăriei Rădăuți Haralambie Herghelegiu. Celor trei li se adaugă doi reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Suceava, ale căror voturi practic nu vor conta.
Nebunia demiterii lui Tibeică
Imediat după instalarea în funcția de primar al municipiului Rădăuți, Nistor Tătar a cerut efectuarea unui control privind activitatea din spital. Pe data de 1 august a fost convocat Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Rădăuți, ocazie cu care au fost puse în discuție două rapoarte de analiză, dar fără a se lua vreo decizie concretă.
Chiar și așa, pe data de 31 august primarul Nistor Tătar a emis o dispoziție prin care îl revoca din funcție pe Dorin Tibeică începând cu data de 1 septembrie, dată cu care la conducerea Spitalului Municipal Rădăuți a fost instalat Traian Andronachi, consilier local din partea formațiunii Uniunea pentru Rădăuți.
Dispoziția de revocare și numire nu a fost semnată însă de secretarul Primăriei Rădăuți, Marinică Sofroni, care a remarcat lipsa deciziei Consiliului de Administrație. A urmat anularea celor două decizii, iar Dorin Tibeică a redevenit manager al Spitalului Municipal Rădăuți.
Pe 2 septembrie, la solicitarea managerului demis ilegal, este convocată ședința Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Rădăuți, dar subiectul demiterii nu era pe ordinea de zi, așa încât este dezbătut doar formal.
În cele din urmă, Dorin Tibeică a fost din nou revocat din funcție, iar în locul său a fost numit cu titlu interimar tot Traian Andronachi.
Tibeică a contestat în instanță, iar magistrații de la Tribunalul Suceava i-au dat dreptate și l-au repus în funcție, astfel încât pe data de 29 noiembrie s-a produs din nou rocada Andronachi-Tibeică în fruntea instituției medicale din Rădăuți.

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

Primarul Vasile Rîmbu a primit „Crucea Bucovinei” de la arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Fălticeniul și-a cinstit valorile: preotul Ioan Argatu și neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion au devenit Cetățeni de Onoare ai municipiului

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte