Trafic de droguri

Doi tineri care vindeau ecstasy în Suceava, săltați de polițiștii de la Antidrog

Doi tineri, unul în vârstă de 23 de ani și unul de 24 de ani, au fost săltați de polițiștii Serviciului Antidrog după ce au fost monitorizați mai bine de o lună și s-au adunate dat cu privire la faptul că vând comprimate de ecstasy și plicuri de praf cu droguri de risc în municipiul Suceava.
Conform anchetei coordonate de un procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, drogurile îi aparțineau lui Gheorghe Mădălin Popovici, în vârstă de 24 de ani, din Siret, care le vindea prin intermediul unui anume Alexandru Laurențiu Satmari, în vârstă de 23 de ani, din Dornești.
Miercuri după-amiază, polițiștii de la Serviciul Antidrog au organizat un flagrant care l-a vizat pe Popovici, care tocmai primise suma de 2.000 de lei, în contul unor comprimate de ecstasy.
Ulterior, cu sprijinul „mascaților” de la Serviciul de Acțiuni Speciale, au fost efectuate trei percheziții domiciliare, fiind identificate și ridicate în vederea cercetărilor un calculator, două laptopuri, trei telefoane mobile, două cântare electronice pentru cântărirea drogurilor, plicuri autosigilante goale pentru ambalarea drogurilor, patru grame de fragmente vegetale impregnate cu droguri de mare risc și un plic substanță sub formă de pulbere de culoare albă.
Cei doi inculpați din dosar au fost aduși la sediul DIICOT Suceava și audiați, după care, miercuri seară, au fost reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, ieri, Gheorghe Mădălin Popovici, cel care, rezultă din anchetă, a deținut drogurile și le-a vândut prin intermediar, a fost prezentat Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă.
Suspectul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru „trafic de droguri de mare risc”, în modalitățile procurării, deținerii, punerii în vânzare și vânzării de droguri de mare risc, „trafic de droguri de risc”, și “efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”.
Celălalt inculpat din dosar va fi cercetat în stare de libertate.
Anchetatorii precizează că acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul structurilor de suport din cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Recomandări

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Eleva care a preluat traficul de droguri de la iubitul ei, după arestarea acestuia, nu a putut convinge să fie cercetată în libertate

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori