Doi tineri au murit după ce s-au zdrobit cu o mașină de un copac

Impactul le-a fost fatal ambilor tineri
Impactul le-a fost fatal ambilor tineri

Doi tineri în vârstă de 23 de ani au murit, luni seară, după un accident rutier de o violență extremă. Pe DN 2H, la Putna, unul dintre tineri, aflat la volanul unui Audi, pe care îl conducea cu viteză excesivă, a pierdut controlul asupra direcției. Mașina a derapat și s-a izbit cu o violență extremă, din lateral, de un copac. Pompierii specialiști în descarcerare ajunși la fața locului au constatat că unul dintre tineri nu prezenta semne vitale, fiind declarat în scurt timp decedat. Din păcate, și al doilea tânăr, tot din Putna, a fost declarat decedat după ce s-au încercat manevre de resuscitare. La fața locului au ajuns polițști care au demarat cercetări. Una din primele concluzii este că șoferul nu a ținut cont de carosabilul umed și nu a adaptat viteza.

Impactul le-a fost fatal ambilor tineri
Impactul le-a fost fatal ambilor tineri
Imagini de groaza la locul incendiului
Imagini de groaza la locul incendiului
Impactul le-a fost fatal ambilor tineri
Impactul le-a fost fatal ambilor tineri

Recomandări

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Pietoni loviți de o mașină scăpată de sub control, la volanul căreia se afla un tânăr cu permisul suspendat

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele