Suceava

Doi soți, accidentați pe trecerea de pietoni de o șoferiță care a plecat de la fața locului

Un bărbat și o femeie, soț și soție, au fost accidentați de un autoturism pe o trecere de pietoni din municipiul Suceava, după impact femeia care se afla la volanul mașinii plecând de la fața locului. Accidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 14.30, pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava.
Din ancheta poliției rezultă că Brândușa L., în vârstă de 43 de ani, aflată la volanul unui autoturism Opel Astra, care se deplasa pe direcția Mărășești – Calea Obcinilor, i-a acroșat pe Florin și Rodica R., în vârstă de 60, respectiv 57 de ani, ambii localnici, care traversau pe trecerea de pietoni semnalizată și marcată corespunzător.
„După producerea accidentului, conducătoarea autoturismului a plecat de la fața locului, revenind ulterior și declarând că nu a observat faptul că i-a acroșat pe cei doi pietoni”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Toate cele trei persoane implicate în accident au fost verificate cu etilotestul, rezultând alcoolemii 0.
Poliția precizează că cei doi răniți au scăpat cu răni ușoare.

Recomandări

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României