Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Ipotești, a fost omorât în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar șoferul mașinii care l-a lovit a fugit de la locul faptei.
Corpul neînsuflețit al tânărului a fost observat de o șoferiță, care a alertat autoritățile la scurt timp după miezul nopții.
La fața locului au mers echipele operative ale Poliției, care au stabilit că accidentul s-a produs în jurul orei 0.00, iar persoana decedată care circula pe jos a fost acroșată de un autoturism care circula în același sens de mers, pe drumul județean 208A, la ieșirea din Ipotești.
Pentru a-l identifica pe autor, polițiștii au vizionat timp de mai multe ore imaginile de pe mai multe camere de supraveghere și se pare că au reușit să dea de șoferul laș care a comis accidentul mortal și apoi a fugit de la locul faptei.
Polițiștii au deja un suspect, pe care l-au identificat duminică, în jurul orei 9.30. Este vorba de un bărbat de 40 de ani, din Ipotești, care a condus un autoturism marca Mercedes. Acesta a fost testat și cu aparatul etilotest, care a indicat valoare de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Rămâne de văzut dacă polițiștii vor reuși să dovedească faptul că acest suspect este și autorul accidentului mortal.
A fost deschis un dosar penal care vizează infracţiunile de ”ucidere din culpă” și ”părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.






