Pericol public

Doi răniți, după ce un șofer beat s-a izbit într-un gard

Un șofer beat a provocat un accident soldat cu rănirea a două persoane după ce a scăpat mașina de sub control și s-a izbit într-un gard. Evenimentul rutier s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 19.30, pe un drum comunal neclasificat din Putna.
Poliția precizează că șoferul, Cătălin A., în vârstă de 25 de ani, din comuna Gălănești, aflat la volanul unui autoturism, a intrat cu viteză excesivă într-o curbă la stânga, cauză din care a scăpat mașina de sub control și s-a lovit de un gard de la marginea drumului.
În urma impactului, Dana S., în vârstă de 21 de ani, și Ioan H., în vârstă de 29 de ani, ambii din comuna Gălănești, pasageri în mașină, au fost răniți, suferind leziuni care necesită până în zece zile de îngrijiri medicale.
Șoferul, a rezultat în urma verificării cu etilotestul, avea o alcoolemie de 0,54 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan