Un bărbat și o femeie au ajuns la Urgențele Spitalului Județean Suceava după ce au fost implicați într-un accident rutier în timp ce se deplasau regulamentar, cu o mașină, pe E 85, dinspre Suceava spre Siret. Accidentul s-a petrecut vineri, 3 ianuarie, în jurul orei 11.50.
Din cercetările preliminare ale polițiștilor rezultă că un șofer în vârstă de 64 de ani, din municipiul Suceava, care conducea un autoturism VW Golf, având direcția de deplasare dinspre Siret spre Suceava, a efectuat un viraj la stânga, spre un drum comunal, în apropiere de Dărmănești, fără a acorda prioritate de trecere unui alt VW, condus dinspre Suceava spre Siret de un bărbat în vârstă de 41 de ani, cu domiciliul în Bicaz-Neamț. În urma impactului, a doua mașină a ieșit în decor, lovind violent rigola.
Echipajele medicale ajunse la fața locului, de la SMURD și de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, au constatat că ocupanții VW-ului care se deplasa regulamentar, spre Siret, au nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba de bărbatul de 41 de ani, cu domiciliul în Bicaz și de o femeie de 34 de ani, pasageră în mașina sa.
Poliția precizează că din primele evaluări medicale a rezultat că cei doi au suferit vătămări corporale ușoare.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative și li s-au recoltat mostre biologice de sânge.






