Doi răniți după ce mașina în care se aflau a lovit un parapet la Ilișești

Două persoane au ajuns la spital în această dimineață după ce mașina în care se aflau a lovit violent un parapet în comuna Ilișești. În accident a fost implicată doar mașina în care se aflau cei două persoane, care nu au rămas încarcerate în urma impactului. La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanta SMURD și o autospeciala cu apa și spumă, pentru curățarea carosabilului de scurgerile de carburant și lubrifianți, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Cele două persoane, conștiente și cooperante au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

Doi răniți după ce mașina în care se aflau a lovit un parapet la Ilișești
Doi răniți după ce mașina în care se aflau a lovit un parapet la Ilișești
Doi răniți după ce mașina în care se aflau a lovit un parapet la Ilișești
Doi răniți după ce mașina în care se aflau a lovit un parapet la Ilișești
Doi răniți după ce mașina în care se aflau a lovit un parapet la Ilișești
Doi răniți după ce mașina în care se aflau a lovit un parapet la Ilișești

Recomandări

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Doi tineri de pe un scuter au ajuns la spital după ce mașina de poliție care îi urmărea a atins vehiculul pe două roți