Prinși de poliție

Doi mopediști care circulau în coloană s-au ales cu dosare penale pentru conducere fără permis

Doi mopediști care circulau unul în fața celuilalt, pe raza comunei Frătăuții Vechi, s-au ales cu dosare penale din cauză că ambii nu au permise de conducere. S-a întâmplat luni seară, în jurul orei 19.00, când o patrulă de la Secția Rurală Gălănești, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ 178F, pe raza comunei Frătăuții Vechi, a oprit pentru control cele două mopede.
Unul era condus de Florin A., în vârstă de 38 de ani, din comuna Frătăuții Noi, iar celălalt de Gheorghe P., în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul în municipiul Galați.
După modificările aduse Codului Rutier, motoscuterele pot fi conduse de posesori de permis de categoria specială AM ori orice altă categorie superioară. Cei care circulă fără permis cu un moped au aceeași răspundere penală ca cei care se urcă fără permis la volanul unui autoturism, de exemplu.

Recomandări

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

Șofer depistat de polițiști în timp ce circula noaptea pe contrasens. Alcool mult și permis de conducere anulat