Doi liceeni de la Dolhasca și Rădăuți au fost eliminați de la proba a doua a simulării bacalaureatului

Simularea continuă doar pentru elevii claselor a XII-a

Doi elevi de liceu au fost eliminați de la cea de-a doua probă a simulării examenului de bacalaureat, unul dintre ei fiind surprins în timp ce încerca că copieze de pe telefon, în timp ce celuilalt i-a sunat mobilul în timpul testării.
Ambii elevi susțineau proba la disciplina istorie.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Suceava, „este vorba despre un elev de clasa a XI-a de la Liceul Tehnologic Dolhasca și un elev din clasa a XII-a de la Colegiul «Eudoxiu Hurmuzachi» Rădăuți. Aceștia vor fi notați cu 1, unitățile de învățământ urmând să ia măsuri punctuale în aceste cazuri”.
La proba obligatorie a profilului – matematică sau istorie – s-au înregistrat 1.540 de absenți, prezenți fiind 10.870.
Simularea continuă doar pentru elevii claselor a XII-a, cu proba la alegere a profilului și specializării (21 martie).
Toate probele sunt scrise. Afișarea rezultatelor va avea loc pe data de 29 martie.

Recomandări

Cum va fi bacalaureatul peste 4 ani? Două limbi străine, patru probe scrise, religia intră printre opțiuni

Bilanț deosebit pentru elevii de la „Hurmuzachi” la competițiile de limba și literatura română

Premii și mențiuni obținute de suceveni, la etapa națională a Concursului de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”

55% – rata de succes la simularea bacalaureatului. Progres al elevilor față de simulările anterioare