Fără control

Doi copii și femeia de la volan răniți, după ce mașina a intrat într-un stâlp

Doi copii și o femeie aflată la volanul unui autoturism au fost răniți, după ce mașina a fost scăpată de sub control și a intrat în coliziune cu un stâlp pentru iluminat. Accidentul s-a produs luni seara, în jurul orei 18.00, în timp ce o femeie de 39 de ani din municipiul Suceava conducea autoturismul BMW pe bulevardul George Enescu din localitate, din direcția Nordic către centrul orașului. Imediat după intersecția cu strada Narciselor, femeia a pierdut controlul direcției de mers a mașinii, a părăsit drumul și a intrat în coliziune cu un stâlp pentru iluminat public, pe care l-a îndoit.
În urma impactului cu stâlpul metalic, cei trei ocupanți ai mașinii, femeia de la volan și doi copii de 5 și 6 ani, aflați pe bancheta din spate, au fost răniți și au fost preluați de echipaje ale ambulanțelor pentru a fi transportați la spital. Femeia de la volan a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aer expirat, și i s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan