Nesupravegheați

Doi copii au ajuns la spital în stare gravă, în urma unor accidente

O fetiță de 3 ani și un băiețel de 4 au ajuns sâmbătă după-amiază la spital, în stare gravă, după ce, lăsați nesupravegheați, au suferit accidente care le-au pus viața în pericol.
Un prim caz a fost înregistrat în jurul orei 13.30 de către polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gălănești, care au fost anunțați de personalul Spitalului de Urgență din Suceava că o fetiță de 3 ani a fost adusă în comă post asfixie prin strangulare accidentală. Oamenii legii au luat legătura cu tatăl fetiței din comuna Voitinel, care a declarat faptul că fiica sa de 3 ani se afla în curtea locuinței și s-a agățat cu gluga în balansoar. Bărbatul a solicitat imediat o ambulanță, care a preluat și transportat victima la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticată cu comă post asfixie prin strangulare accidentală, aceasta rămânând internată în secția de pediatrie a spitalului. Cercetările sunt continuate și de polițiști, în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.
La nici două ore mai târziu, un bărbat de 38 de ani din municipiul Târgu Neamț, în timp ce conducea autoturismul marca Mitsubishi pe D.N 15 C, prin satul Boroaia, mergând spre Fântâna Mare, a acroșat un băiețel de 4 ani, localnic, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nemarcat și nesemnalizat cu trecere pentru pietoni și fără să se asigure. În urma accidentului, copilul a fost rănit destul de grav, fiind solicitat transportul acestuia la Spitalul Județean Suceava, pentru acordarea de îngrijiri medicale, acesta rămânând internat pentru tratament de specialitate în secția de Neuro Chirurgie. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate probe de sânge la Spitalul Municipal Fălticeni. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava