Doi bărbați de 35 și 28 de ani au ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, fiind reținuți după ce pe 28 martie, în jurul orei 01.00, au provocat un scandal la un club localitate. Din verificări s-a stabilit că un bărbat de 36 ani, localnic, se afla împreună cu mai mulți prieteni în clubul respectiv și au fost agresați de doi tineri de 35 și 28 de ani, ambii din municipiul Suceava, victimele și agresorii lovindu-se reciproc.Bărbatul agresat de 36 de ani și un prieten al acestuia au fost conduși la poliție, unde au depus plângere cu privire la incident, iar agresorii, aflați în stare vizibilă de ebrietate, au refuzat să dea date și să formuleze vreo plângere.Din relatările verbale ale persoanelor vătămate cât și ale martorilor, a reieșit faptul că altercația a fost spontană, pe fondul consumul băuturilor alcoolice.Ulterior, agresorul de 35 de ani a solicitat deplasare unei ambulanțe la fața locului, acesta fiind preluat și transportat la Spitalul Județean Suceava.Cei doi agresori de 35 și 28 de ani au fost sancționați contravențional pentru provocare și participare la scandal.„Având în vedere contextul producerii faptei și impactul asupra siguranței civice, polițiștii au documentat activitatea infracțională a persoanelor implicate și au desfășurat activități investigative suplimentare pentru stabilirea tuturor condițiilor săvârșirii agresiunii. Astfel, în cauză a fost întocmit un dosar penal, iar în urma cercetărilor efectuate s-a dispus continuarea urmăririi penale față de cei doi suspecți pentru comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, se precizează în comunicatul poliției.În urma probatoriului administrat, vineri s-a dispus reținerea acestora pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca ulterior să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava și Instanței de judecată, pentru dispunerea unor măsuri preventive. Cei în cauză a fost introduși în arestul Suceava.





