Doi bărbați care au încălcat ordinele de protecție față de propriile soții, trimiși să mediteze în arest

Doi bărbați care au încălcat ordinele de protecție pe care soțiile acestora le obținuseră din partea autorităților statului român au ajuns în arestul Poliției Suceava în decurs de numai câteva ore.
Primul caz s-a înregistrat la Volovăț, după ce soțul a intrat într-o șură și s-a apropiat de femeie, pe care a amenințat-o cu acte de violență. Femeia a sunat la 112 și a cerut sprijinul polițiștilor. Un echipaj a ajuns în scurt timp la fața locului și din cercetări s-a stabilit că exista o hotărâre judecătorească din 30 septembrie, prin care bărbatul a fost obligat să păstreze o distanță de 30 de metri față de soția sa și i-a interzis acestuia orice contact cu femeia pentru o perioadă de 6 luni. Totul a plecat de la faptul că între cei doi au avut loc mai multe episoade de violență, deoarece că bărbatul o bănuia pe femeie că este infidelă. Pentru că a încălcat ordinul de protecție, soțul s-a ales cu 24 de ore în arestul Poliției, dar și cu un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție” și „amenințare”.
Câteva ore mai târziu, polițiștii au fost solicitați să intervină la un caz asemănător, culmea, tot în Volovăț. O femeie a sunat la serviciul unic de urgență 112 și a reclamat că soțul ei face scandal. Pe numele bărbatului exista un ordin emis cu două zile mai devreme prin care avea obligația să păstreze o distanță de 50 de metri față de soția sa și i-a s-a interzis acestuia orice contact pentru o perioadă de 5 zile. Nu s-a putut abține, și după ce a consumat băuturi alcoolice a mers la locuință și a agresat-o pe femeie. În afara ”premiului” de 24 de ore în arest, bărbatul s-a ales și cu dosar penal și este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de „violență în familie” și „încălcarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție.

Recomandări

Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava