Accident

Doi bărbați, băgați în spital de șoferul care îi depășea

Doi bărbați au ajuns cu leziuni grave la spital după ce mașina în care se aflau a fost izbită violent de un șofer care încerca să-i depășească. Accidentul s-a produs marți seară, în jurul orei 21.30, pe strada Cuza Vodă, la ieșirea din municipiul reședință de județ, spre Plopeni.
Din ancheta poliției rezultă că Beniamin P., un tânăr în vârstă de 19 ani din Botoșani, aflat la volanul unui autoturism, s-a angajat în depășirea unei coloane de autovehicule iar în timpul efectuării manevrei a scăpat volanul de sub control, izbindu-se în una dintre mașini, condusă de Constantin T., în vârstă de 40 de ani, din orașul Salcea.
În urma impactului, șoferul de 40 de ani și pasagerul care îl însoțea, Vasile Ș., în vârstă de 43 de ani, din municipiul Suceava, au fost răniți grav.
Șoferul din Botoșani a fost verificat cu etilotestul, rezultatul fiind 0, în timp ce celălalt conducător auto, din cauza leziunilor suferite, nu a putut fi verificat pe loc.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști