Intervenție promptă

Doi bărbați agresivi au fost săltați de mascați după ce au făcut scandal

Un echipaj al Serviciului de Acțiuni Speciale Suceava i-a imobilizat și încătușat pe cei doi
Un echipaj al Serviciului de Acțiuni Speciale Suceava i-a imobilizat și încătușat pe cei doi

Comportamentul agresiv a doi tineri, aflați sub influența băuturilor alcoolice, a fost prompt sancționat de polițiști, care i-au săltat cu ajutorul mascaților și i-au trimis în spatele gratiilor pentru 24 de ore. Incidentul a avut loc sâmbătă seara, la Straja, fiind anunțați polițiștii din orașul Vicovu de Sus. La fața locului, la un imobil din comuna Straja, polițiștii au întâlnit un bărbat care le-a povestit că în timp ce se afla împreună cu un altul într-una din încăperile casei, au fost agresați de Constantin Teodor H., de 27 de ani, din Straja, și Ilie S., de 25 de ani, din Vicovu de Sus, care erau în stare de ebrietate.
În urma loviturilor primite, victimele au suferit mai multe leziuni, având nevoie de îngrijiri medicale. Pentru intervenție a fost nevoie de deplasarea unui echipaj al Serviciului de Acțiuni Speciale Suceava, aflat în timpul unei acțiuni de prevenire a faptelor de violență, care i-a imobilizat și încătușat pe cei doi, care erau agresivi și recalcitranți. Ei au fost conduși la sediul poliției din oraș, unde pe numele lor a fost emisă o ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore. Cei doi agresori au fost escortați la Suceava, unde au intrat în arestul IPJ.
În timpul zilei de duminică, cei doi tineri de 25 și 27 de ani au fost prezentați în fața unui procuror de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, fiind audiați pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. În cursul zilei de duminică, procurorul a luat decizia cercetării în continuare a celor doi agresori sub măsura restrictivă a controlului judiciar.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat