”Stăpân” pe spațiul public

Dispozitiv de rezervare a parcării, montat ilegal pe strada Veronica Micle din Suceava

Sistem de rezervare a parcării, montat ilegal pe strada Veronica Micle din Suceava
Sistem de rezervare a parcării, montat ilegal pe strada Veronica Micle din Suceava

Goana după locuri de parcare în municipiul Suceava, mai ales cele aflate cât mai aproape de locuința fiecăruia, dacă se poate chiar sub geam sau la intrarea în scară, îi determină pe unii suceveni să apeleze la diverse metode prin care să își ”rezerve” spațiile favorite.
Dacă în unele cazuri proprietarii mașinilor se mulțumesc să pună pe locul de parcare o lădiță, un carton, o piatră – ceva care să atragă atenția celor care ajung în zonă că locul de parcare este ”revendicat” de un așa-zis proprietar, alții apelează la metode mult mai invazive.
Acesta este și cazul unui loc de parcare de pe strada Veronica Micle, în zona centrală a municipiului Suceava, unde unul dintre locuitorii blocurilor din zonă a montat în asfalt un dispozitiv metalic care nu permite parcarea altui automobil, până când nu este coborât.
Măsura luată de acesta pentru a-și rezerva locul de parcare este ilegală, parcarea respectivă fiind publică, deci pusă de municipalitate la dispoziția tuturor celor care au nevoie, gratuit, pe sistemul primul venit, primul servit.
Astfel de practici sunt descurajate chiar printr-o prevedere clară a deliberativului local, care dă dreptul Poliției Locale să aplice amenzi cuprinse între 200 și 1000 de lei, în cazul persoanelor fizice, ori 400 – 2000 de lei în cazul persoanelor juridice, pentru ”rezervarea prin orice mod a locurilor de parcare pe carosabil, în parcări sau orice alte locuri aparținând domeniului public sau privat al municipiului, fără aprobarea administrației locale”.
Cum în zona respectivă nu a fost emisă nici o aprobare pentru rezervarea unui loc de parcare, existând câteva situații în care se permit astfel de facilități, contra-cost, pentru firme – bănci, hoteluri, etc, proprietarul dispozitivului metalic de blocare a accesului altor autoturisme la locul de parcare de pe strada Veronica Micle, dar și alții care au procedat la fel, în alte zone, sunt pasibili de amenzi usturătoare.

Sistem de rezervare a parcării, montat ilegal pe strada Veronica Micle din Suceava
Sistem de rezervare a parcării, montat ilegal pe strada Veronica Micle din Suceava
Sistem de rezervare a parcării, montat ilegal pe strada Veronica Micle din Suceava
Sistem de rezervare a parcării, montat ilegal pe strada Veronica Micle din Suceava

Recomandări

Mergi la fosta fabrică de sticlă din Suceava pentru a vedea un model de apartament la show-room-ul dezvoltatorului Ucasy Homes

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Licitarea locurilor de parcare continuă în Suceava, dar se înființează o comisie de îmbunătățire a regulamentului de atribuire

Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate
Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate