Acțiune

Discoteci și baruri din Fălticeni, scotocite de polițiști

O armată întreagă de polițiști și comisari ai Gărzii Financiare au descins la sfârșitul săptămânii trecute în mai multe discoteci și baruri de pe raza municipiului Fălticeni, într-o acțiune organizată pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență. Acțiunea de weekendul trecut a vizat și prevenirea infracțiunilor de evaziune fiscală, motiv pentru care pe lângă ofițeri din cadrul serviciilor de investigare a fraudelor și investigații criminale, luptătorii din cadrul Detașamentului Poliției de Intervenție Rapidă (DPIR), au acționat și comisari din cadrul Gărzii Financiare Suceava. Oamenii legii au verificat barurile și discotecile a patru societăți comerciale, fiind descoperite aproape la fiecare locație nereguli. Polițiștii au amendat mai mulți barmani care serveau băuturi alcoolice minorilor, dar și administratorii unităților controlate, pentru diferite încălcări ale Legii 82/1991, privind contabilitatea. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „comisarii Gărzii Financiare Suceava continuă verificările cu privire la înregistrarea integrală a sumelor provenite din încasările celor patru societăți comerciale”.

Recomandări

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești