Invizibil

Directorul DSV Suceava a „scăpat” de funcție după mai bine de șase luni în care nu l-a văzut mai nimeni

Constantin Savu fusese numit la conducerea Direcției Sanitar Veterinare Suceava în luna martie a acestui an
Constantin Savu fusese numit la conducerea Direcției Sanitar Veterinare Suceava în luna martie a acestui an

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava are un nou director executiv, delegat pe funcție până la organizarea unui concurs, șeful din ultimele luni, doctorul în medicină veterinară Constantin Savu, întorcându-se la București, la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară.
Prezența lui Constantin Savu la Suceava, ca director, începând din martie 2013, a fost cu totul ieșită din comun, însă în sensul rău al cuvântului. Practic, în cele șase luni de mandat, acesta a fost invizibil ca șef, din mai toate punctele de vedere, fiind o prezență extrem de rară inclusiv printre medicii veterinari, care s-au întrebat pe bună dreptate dacă mai conduce cineva instituția.
Directorul care a fost aproape tot timpul de negăsit
De aproximativ două săptămâni, adjunctul lui Savu, doctorul Ioan Corduneanu, a fost numit director executiv, cu delegație. El ar urma să asigure conducerea instituției până la organizarea unui concurs pentru ocuparea definitivă a postului. În fapt, în ultimele luni, tot Corduneanu a fost șef al DSVSA, Constantin Savu fiind aproape tot timpul de negăsit.
În cele șase luni cât a fost șef al DSVSA Suceava, Constantin Savu a făcut tot ce a fost posibil pentru a nu avea vreo apariție în presă, însă nici la multe dintre ședințele de serviciu nu a fost prezent. Numai reporterii Monitorului de Suceava l-au căutat de zeci de ori la birou, însă de fiecare dată eram anunțați că nu este, iar nimeni nu avea numărul său de telefon mobil. Așa s-a ajuns ca majoritatea șefilor de instituții nici măcar să nu-l cunoască pe distinsul doctor în medicină veterinară, în timp ce colegii subalterni au apelat adesea la alte persoane din conducere, atunci când aveau de rezolvat o problemă.
Constantin Savu, un nume important în cadrul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), a venit la Suceava din postura de director al Direcției de Trasabilitate și Siguranță a Alimentelor de Origine Animală din cadrul structurii centrale a sanitar-veterinarilor. Delegarea la Suceava nu a fost deloc dorită de Savu, iar de aici, probabil, s-a ajuns la situația care nu a făcut bine nimănui.
Constantin Savu este doctor în medicină veterinară și a scris numeroase cărți de profil, ca specialist având o imagine foarte bună în rândul medicilor veterinari din țară.
Reamintim, în luna martie, Constantin Savu a venit la Suceava în locul doctorului Octavian Ilisoi, care a plecat din fruntea instituției după un scandal legat de o presupusă incompatibilitate.
Următorul pas care se așteaptă de la ANSVA este stabilirea unei date cu privire la organizarea unui concurs pentru ocupare funcției de director executiv.

Recomandări

Conferință internațională pe teme medicale, organizată de Rotary Club Suceava Cetate în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru a limita pagubele crescătorilor

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin
Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin