Numire

Direcția Silvică Suceava are din nou director economic

Cea mai mare direcție silvică din țară, Direcția Silvică (DS) Suceava, are de ieri, din nou, director economic, postul fiind reînființat prin decizia directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor, Valerian Solovăstru. Tot el l-a numit în funcție pe cel care a ocupat acest post de două ori până acum, inginerul silvic George Celsie. Înainte de numire, acesta ocupa funcția de șef al Ocolului Silvic Pătrăuți.
“Este un post pe care nu l-am cerut, dar l-am acceptat, pentru că dacă pot fi de folos cu ceva, sunt bucuros. Am mai ocupat de două ori această funcție, de fiecare dată nu s-a terminat prea frumos, și nu sunt la vârsta la care să mai umblu după funcții, ci caut să am mai multă liniște. Dar acest post, de director comercial, care a fost desființat în urmă cu câțiva ani din motive care îmi scapă, era absolut necesar, mai ales la nivelul unei direcții silvice a cărei cifră de afaceri anuală este de aproximativ 150 de miliarde de lei vechi. Este un volum mare de lucru și responsabilități mari impuse de acest post. Am acceptat pentru că mi s-a propus de către actuala conducere, cu care am lucrat foarte bine”, a declarat George Celsie, care a mai fost director economic al DS Suceava în perioadele 1998 – 2001 și 2005 – 2009.
Locul său la conducerea Ocolului Silvic Pătrăuți va fi preluat de inginerul silvic Toader Robu, de la Biroul Fond Forestier, din cadrul Direcției Silvice Suceava.

Recomandări

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

O nouă generație de specialiști formați la Facultatea de Silvicultură Suceava pornește la drum, cu emoții și speranță

Directorul DSV Suceava face apel la responsabilitatea celor care lucrează în bucătării și a șefilor acestora

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare