Prin decizie de Consiliu Local

Dimitrie Balint, „cronicar în imagini al urbei”, Cetățean de onoare al Sucevei

Dimitrie Balint, „cronicar în imagini al urbei”, propus Cetățean de onoare al Sucevei
Dimitrie Balint, „cronicar în imagini al urbei”, propus Cetățean de onoare al Sucevei

În premieră pentru municipiul Suceava, un cunoscut fotograf, Dimitrie Balint, considerat “cel mai reprezentativ veteran al artei fotografice sucevene”, va fi desemnat „Cetățean de onoare”, la propunerea unui grup de pe Facebook, ”Suceava – leagănul sufletului nostru”, cu aproape 48.000 de membri.
Proiectul de hotărâre inițiat de primarul Ion Lungu va fi discutat și aprobat în ședința de Consiliu Local de joi, 28 octombrie, având la bază propunerea venită din partea grupului de Facebook administrat de Ica Mândrilă.
“Născut la data de 16 septembrie 1930, în comuna Șcheia, Dimitrie Balint este un prețios «cronicar în imagini al urbei». În anii ’70 a fost unul dintre puținii fotografi români care au participat la cursuri de specializare pentru fotocolor, cursuri susținute în Germania de Est. În perioada în care a activat la UCECOM a participat la concursuri naționale și internaționale. Lucrările sale au fost expuse în Budapesta, Praga, Varșovia și Berlin, iar la concursurile de artă fotografică din Ungaria și Germania a obținut premiul 1.
În cei aproape 80 de ani de activitate a realizat zeci de mii de fotografii, cadre foto luate din același loc la interval de zeci de ani, realizând o paralelă între Suceava veche și cea de azi”, se menționează în expunerea de motive a proiectului.
Dimitrie Balint a fost atras spre arta fotografică de unchiul său, fotograf profesionist, refugiat din Cernăuți. El și-a început ucenicia după terminarea claselor primare, în atelierul fotografic al acestuia, din Centrul Vechi al Sucevei, în apropiere de strada Birjarilor, a continuat anii de ucenicie în atelierul fotografului Elbling Moritz, iar ulterior s-a specializat în retușarea fotografiilor alb-negru.
El a fotografiat de-a lungul anilor satele și orașele din județ, în special municipiul Suceava, imortalizând astfel etapele evoluției urbane, iar expozițiile de artă fotografică ale lui Dimitrie Balint sunt considerate “zestre” inestimabilă pentru generațiile următoare:
“Oameni și locuri din Bucovina – O lume care încă mai există” (expoziție realizată de Complexul Muzeal Bucovina);
“Suceava – În trecut și acum” (expoziție organizată la Palatul Administrativ din Suceava în noiembrie 2017);
“Suceava: atunci și acum” (expoziție organizată la sediul Asociației Institutul Bucovina în iunie 2021).
Expoziția permanentă a lui Dimitrie Balint se află la Capela Bisericii ”Sfânta Înviere” din Suceava, deschisă spre vizitare publicului larg.
Dimitrie Balint spune că cel mai mult s-a atașat de fotografiile care au surprins țărani îmbrăcați în costume populare, biserici și monumente istorice.

Recomandări

Activități artistice dedicate conștientizării efectelor discursului bazat pe ură, la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”, ediția a V-a

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a
„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a

„Ferestre” către lumi imaginare, compoziții pline de energie, de culoare, realizate de Harry Meyer și expuse la Muzeul de Istorie

Concursul interjudețean de educație civică „Cetățean european”, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară

Nicolae Robu crede că volumul „Dimitrie Balint – martorul unui veac de istorie a Sucevei” poate fi un material foarte bun pentru un curs opțional de istorie locală