Venit pe lume la Vilnius, în 21 mai 1914, Romain Gary – mărturisind că poartă în el sânge căzăcesc, tătărăsc și evreiesc, numindu-se inițial Roman Kacev – a sosit împreună cu mama sa în Franța, pe când împlinise vârsta de 14 ani… O vârstă a tuturor posibilităților și mai ales a investițiilor ambițioase pe care mama Mina și le-a imaginat ca întrupate de băiatul ei… Și prea tare nu s-a înșelat… Până la un punct…
S-au instalat în Nisa.
El a studiat dreptul și s-a înrolat în aviație, alăturându-se generalului de Gaulle… Devenind erou aviator al celui de Al Doilea Război Mondial, decorat cu ”Legiunea de Onoare”… Vocația sa urmând să se arate ca fiind literatura.
Viața sa, romanesc povestită, fiind cuprinsă în romanul ”La promesse de l’aube” (”Prima dragoste, ultima dragoste”, apărut în românește) – o carte cu care, făcută cadou oricui, ofertantul nu dă greș nicidecum!
Cu romanul ”Les racines du ciel” (”Rădăcinile cerului”) – primul roman ecologic din lume, despre criminalele afaceri cinegetice din Africa! – a luat premiul Goncourt, în 1956. Un premiu care, unui scriitor, i se dă o singură dată în viață… Și totuși, scriind și publicând mai apoi romanul ”La vie devant soi” (”Ai toată viața înainte”) și semnând Emile Ajar, grație unui stil literar diferit decât cel care-l consacrase, a înșelat vigilența criticii și a juriului Goncourt, primind a doua oară premiul. Fapt descoperit abia după sinuciderea sa în 2 decembrie 1980.
Despre romanele sale, numeroase, însemnând artă angajată binelui, adevărului și frumosului, ar fi multe de povestit. Cum ar fi multe de povestit și despre cariera sa diplomatică, în calitate de consul al Franței la Sofia, New York, Los Angeles și La Paz…
Aș putea glosa acum asupra sinuciderii lui Romain Gary; cea pe care unii biografi o pun și în seama neacceptării trecerii timpului, a neacceptării vremelniciei și apropierii senectuții. De aceea ceva mai sus scrisesem că mama sa, Mina, prea tare nu s-a înșelat… Până la un punct… Punctul pus de Romani Gary, după o viață cu adevărat plină și cu sens.
Cert este că Romain Gary a fost tare dezamăgit de precara ”trezire” la conștiința ecologică a cititorilor săi, după primele două ediții ale romanului ”Rădăcinile cerului”, un roman de succes!… Undeva, într-o prefață, mărturisea asta.
Cred că se aștepta la o ”trezire” bruscă și în masă, care să însemne atitudini responsabile față de toate formele de viață de pe Terra… Nu a fost să fie!…
Și nu mă sfiesc să tot spun că schimbarea se face numai om cu om și om de la om… Este un proces lent, care reclamă crez neabătut, răbdare și nădejde. Eco-literatura – care între eco-arte ocupă un loc de frunte – e așteptată și necesară, fiindcă ”La început a fost cuvântul” și cuvântul și-a păstrat puterea.
