Politică

Deputatul AUR Petru Gabriel Negrea, numit coordonator politic al AUR pe regiunea Moldovei

Deputatul AUR de Suceava Petru Gabriel Negrea
Deputatul AUR de Suceava Petru Gabriel Negrea

Deputatul AUR de Suceava Petru Gabriel Negrea a fost desemnat de Biroul Politic Național al partidului în funcția de coordonator regional pentru regiunea Moldovei, cu „responsabilități extinse privind activitatea politică și organizatorică a partidului în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Iași și Vaslui”, a informat biroul de presă al acestei formațiuni politice.
Potrivit comunicatului remis presei, numirea a avut loc în contextul reorganizării interne a partidului în vederea consolidării structurii teritoriale și a comunicării eficiente între parlamentari și filialele locale. Astfel, Petru Gabriel Negrea „devine garantul legăturii directe între Biroul Politic Național, parlamentarii AUR din regiunea Moldovei și conducerile județene, având rolul de a coordona politic, organizațional și strategic toate activitățile de partid din zonă”, se arată în informarea transmisă.
„Mulțumesc pentru încrederea acordată. Moldova are un potențial uriaș, iar AUR va continua să fie o forță politică vie, aproape de oameni. Mă angajez să întăresc legătura dintre structurile locale, parlamentari și conducerea centrală, pentru a construi o alternativă puternică la actualul sistem”, a declarat Petru Gabriel Negrea.
Parlamentarul sucevean a fost responsabil de coordonarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025 la nivelul județului Suceava, „contribuind semnificativ la mobilizarea membrilor și simpatizanților AUR”. „Sub coordonarea sa, AUR a obținut un scor remarcabil la nivel județean consolidând faptul că este principala forță de opoziție națională și dovada clară că românii vor o schimbare profundă”, se mai afirmă în comunicat.

Recomandări

Deputatul Petru Negrea după ce Eugen Tomac a fost propus pentru funcția de premier: „Democrația nu poate funcționa prin impunerea unor soluții care nu au primit validarea electoratului”

Sub cerul Bucovinei, tradiții laolaltă: Sărbătoare multiculturală de Ziua Copilului la Muzeul Satului Bucovinean

Ministrul Educației și reprezentanți ai mediului economic au dezbătut la Universitatea Suceava dezvoltarea unor zone economice speciale în regiunea de nord-est

Liderii AUR Suceava au criticat majorarea chiriilor din piețe și Bazar, susținând că această decizie este „o nouă povară pe umerii sucevenilor”