Deputata Ardeleanu face cunoscute propunerile profesorilor pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ

Deputata PNL de Suceava, profesor universitar doctor Sanda-Maria Ardeleanu
Deputata PNL de Suceava, profesor universitar doctor Sanda-Maria Ardeleanu

Încă există speranță pentru școala românească, este de părere deputata PNL de Suceava, profesor universitar doctor Sanda-Maria Ardeleanu, care recent a participat la o întâlnire pe Regiunea de Nord-Est cu reprezentanți din domeniul educației, întâlnire organizată de PNL Bacău. „Am convenit, alături de cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, studenți, părinți, că o , așa cum este stipulat în Programul PNL pentru Educație și Cercetare, pornește de la respectarea Legii Educației Naționale, a principiilor acesteia, cărora li se adaugă, așa cum este firesc, o serie de priorități strategice, înscrise în Programul de guvernare al PNL”, a spus Ardeleanu. Ea a menționat că a regăsit încă profesori care au încredere în legiuitori, în factorii de decizie, care și-au exprimat părerile constructiv și care au încredințat parlamentarilor liberali propuneri izvorâte direct din activitatea zilnică la catedră. Aceste propuneri au fost făcute publice în plenul Parlamentului în cadrul unei declarații politice a deputatei Ardeleanu. Astfel, se dorește aducerea sumelor alocate elevilor români la același nivel cu cele alocate elevilor aparținând minorităților naționale, extinderea bazei materiale în școli astfel încât învățământul să se desfășoare dimineața, la toate nivelurile, înlocuirea manualelor alternative cu manuale unice gratuite, editate sub egida Academiei Române, care să se găsească în librării, fără a fi nevoie de comandarea lor la edituri. Se propune, de asemenea, respectarea principiului descentralizării, revizuirea curriculumului astfel încât să primeze calitatea demersului didactic și nu cantitatea de informație, menținerea numărului de elevi într-o clasă și în momentul trecerii de la ciclul primar la cel gimnazial, încurajarea, la nivel de evaluare a personalului didactic în sistem, a elevilor și dascălilor care cultivă încrederea în sine, notarea cu litere și nu cu cifre, care ar elimina tendința de a ierarhiza elevii după media generală și ar da posibilitatea acestora de a excela la anumite obiecte, reducerea birocrației, alegerea directorului de școală prin vot secret în cadrul Consiliului Profesoral pentru a sluji interesului școlii și realizarea evaluării unităților școlare de organisme neutre, neafiliate ministerului de resort.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Peste 160.000 de semnături depuse la Registratura Parlamentului, pentru anularea măsurilor anti-educație

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”