Schimbări

Democrații încep „curățenia” de primăvară în organizații

Democrații încep „curățenia” de primăvară în organizații
Democrații încep „curățenia” de primăvară în organizații

Democrații suceveni au început odată cu venirea primăverii campania de primenire a organizațiilor locale. Conducerile organizațiilor care nu au dat randament vor fi înlocuite cu altele, scopul fiind acela de a revigora activitatea politică în teritoriu. Primele „mișcări” s-au făcut sâmbătă la, Mălini unde Biroul Local al PD a fost dizolvat și înlocuit cu un Birou interimar compus din cinci persoane. Președinte a fost desemnat Petru Mitocariu, iar vicepreședinte Petru Magaru. „Activitatea politică a organizației PD din Mălini în ultimii ani nu s-a ridicat la nivelul cerințelor și se impunea luarea unor măsuri radicale. În plus, la ultimele alegeri locale în Mălini am obținut un scor foarte slab, câștigând doar cu un consilier local”, a declarat președintele organizației județene a PD, Eugen Constantin Uricec. El a precizat că măsuri similare celei de la Mălini vor fi luate și în alte organizații locale ale partidului, în urma analizei care va fi făcută în cadrul ședinței Biroului Permanent Județean al PD programată pentru data 30 martie. Uricec a subliniat că acolo unde au fost schimbate conducerile se simte un plus în activitatea politică, exemplificând cu organizațiile din Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului. „Este necesar să apăsăm pe accelerație, ținând cont că se apropie alegerile pentru Parlamentul European, iar până atunci trebuie să ajungem la randament maxim. Vom analiza fiecare organizație în parte și vom schimba conducerile acolo unde nu există performanță”, a mai spus președintele PD Suceava.

Recomandări

Liderii AUR Suceava au criticat majorarea chiriilor din piețe și Bazar, susținând că această decizie este „o nouă povară pe umerii sucevenilor”

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluția bancară pentru drumul României către zona euro