Finanțe

Declarațiile pentru veniturile cu impozitare la sursă se depun până pe 30 iunie

Sucevenii care au obținut venituri pentru care impozitarea se face la sursă mai au la dispoziție doar câteva zile până când pot să depună formularul 205 „Declarație informativă privind impozitul reținut pe veniturile cu regim de reținere la sursă, pe beneficiar de venit” la sediile administrațiilor fiscale de care aparțin. Termenul până la care trebuie depuse aceste formulare este data de 30 iunie 2010, obligația depunerii acestor declarații revenind plătitorilor de venit care au avut obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe venituri cu regim de reținere la sursă în anul 2009.
Directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice, Petrică Ropotă, a explicat că impozitele declarate prin acest formular la data de 30 iunie 2010 sunt impozite finale și sunt aferente veniturilor cu regim de reținere la sursă a impozitului, altele decât veniturile din salarii sau cele declarate prin formularul 205, depus până la data de 1 martie 2010. De asemenea, persoanele care în anul 2009 au beneficiat de venituri impozitate prin reținere la sursă și care fac obiectul formularului 205 cu termen de depunere 30 iunie 2010 nu mai au obligații declarative.
Ropotă a precizat că formularul 205 se completează și se depune pentru impozitele reținute la sursă pentru venituri din activități desfășurate în baza contractelor sau convențiilor civile încheiate potrivit Codului Civil, altele decât cele reglementate în Codul Fiscal, veniturile din dividende, din lichidare, din premii și jocuri de noroc, din pensii, din activități agricole și câștigurile din transferul titlurilor de valoare cu impunere finală.
Declarațiile se depun în format electronic, pe suport magnetic sau optic care va fi însoțit de un borderou centralizator, listat pe hârtie, semnat și ștampilat, prin folosirea programului de asistență pus la dispoziție de Agenția Națională de Administrare Fiscală pe site-ul www.anaf.ro.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că depunerea acestui formular după data de 30 iunie 2010 se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, și cu amendă între 1.000 și 5.000 de lei în cazul persoanelor juridice.

Recomandări

Precizări ANAF. Criteriile pentru declararea inactivității fiscale au rămas neschimbate în privința mandatului administratorilor

Clarificări ale ANAF despre cum se depune Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice

Finanțele vor continua verificările în domeniul serviciilor pentru evenimente, vizând firmele care nu declară transparent veniturile generate