Părerea lui Dan

De ce nu știm să cerem?



Dan Strutinschi
Dan Strutinschi

Pentru a avea succes în ceea ce ceri trebuie să îndeplinești niște condiții! Să știi clar ce vrei! Să motivezi credibil cererea! Să o adresezi celor în măsură să o rezolve! Și să respecți faptul că ”tonul face muzica” în relațiile interne, dar și interstatale! Eșecurile în cascadă după accederea în NATO și UE arată, fără dubiu, că nu știm clar ce vrem! Domnul Președinte a spus că România este un ”stat eșuat” și are perfectă dreptate în domeniul pe care trebuie să-l abordăm aici! Bineînțeles el nu are nicio vină! Și nici ”guvernul său”! Greaua moștenire, de la Burebista până în ziua de astăzi, este vinovata de serviciu, fapt invocat de toți cei care ne-au condus și încă o fac.
Pentru a ști ce să ceri este absolut obligatoriu ca România să aibă o ”foaie de parcurs” pe minimum un deceniu. Să știm ce vom face în energie (gaze din Marea Neagră, energie nucleară, hidrocentrale etc.), în transporturi (autostrăzi, căi ferate, căi navigabile), în educație, în cercetare, în sănătate, dar și în administrație. În momentul în care în ”programul de țară” avem clar cuprinse obiectivele, vom putem face un pachet concret de cereri pentru îndeplinirea lor! Cu schimbarea priorităților României, în funcție de alternanța la conducerea țării, asistăm la emiterea de cereri ce nu urmăresc îndeplinirea unor proiecte multianuale. ”Se țipă” pentru acoperirea urgentă a unor nevoi ce nu au fost anticipate din lipsă de profesionalism.
Experiența ne arată că motivația realistă a cererilor este esențială! Au început și decidenții noștri, deși nu le convine, să se lămurească că nu avem succes cu cereri de genul ”dați-ne bani, că știm ce să facem cu ei”. Când pentru fondurile PNRR pentru Autostrada Moldovei au fost desenate pe hartă crucile (decesele) dintr-un an pe E85, finanțatorii au fost convinși. De ce nu și poze cu câmpuri arse de secetă pentru finanțarea sistemului de irigații Siret-Bărăgan (700.000 de hectare)?
Eșecul aderării la Spațiul Schengen ne-a arătat că ”iluștri conducători” au emis cererile către ”adrisant necunoscut”!, nu au făcut lobby în zonele de decizie, s-au trezit foarte târziu (oare s-au trezit?) și au sfârșit prin a se isteriza pentru nedreptatea (reală) făcut! Nicio demisie, nici un vinovat! Nici măcar Dragnea nu-i vinovat? Vor lansa pe piața mass- media altă ”cestiune arzătoare la ordinea zilei” și poporul va uita!
Când m-am oprit asupra subiectului cererilor României nu m-am limitat doar la cele financiare care, e drept, sunt cele mai importante, iar absorbția fondurilor externe este esențială pentru a accede în termen mediu la ”masa bogaților”.
Trebuie să cerem, în funcție de dimensiunea internațională a României, posturi de conducere în organismele europene și internaționale! Capacitatea de lobby a celor care ocupă funcții înalte este necesară țării! Bulgaria a primit președenția FMI. Întâmplător oare intră în zona euro în 2025 și noi la Sfântul Așteaptă?
Mișcările economice de amploare pe plan mondial ne pun în poziția de a emite cereri de relocare în România a unor industrii și servicii ce nu se mai simt ”bine” în China, Rusia, Ucraina etc.. Trebuia să facem după Brexit (Olanda a excelat), dar putem să o facem și acum! În lume există și o diplomație economică. La noi? Ce fac atașații comercial! Doar shopping?
Dan Strutinschi
P.S. Zeleschi este acuzat că spune minciuni! OK! Bismarck spunea că la război, după vânătoare și înainte de alegeri se spun cele mai multe minciuni!



Recomandări

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”

Sara Sofronia, în vârstă de 13 ani, are nevoie de o operație care îi poate schimba viața. Ea suferă de o deformare progresivă a coloanei vertebrale

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, îl susține din Piața Victoriei pe Ilie Bolojan pentru a rămâne în fruntea Guvernului

Primarul Bogdan Loghin il susține din piața Victoriei pe Ilie Bolojan pentru ca acesta să rămână la conducerea Guvernului
Primarul Bogdan Loghin il susține din piața Victoriei pe Ilie Bolojan pentru ca acesta să rămână la conducerea Guvernului

Un profesor de istorie din Udești va reprezenta România la o mare competiție de tir, în Polonia

Iosif Amariei, profesor de istorie și educație socială în comuna Udești, participant la întreceri de tir și diverse competiții militare în lume
Iosif Amariei, profesor de istorie și educație socială în comuna Udești, participant la întreceri de tir și diverse competiții militare în lume

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu solicită Guvernului adoptarea de măsuri urgente pentru combaterea efectelor negative ale rețelelor sociale asupra copiilor

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil
Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil