De ce ăia pot și noi, sucevenii, nu?

Acum nu mulți ani, trecând eu hai-hui și cu un fir de iarbă destul de gros în gură prin Belgia, m-am nimerit pentru câteva ceasuri în Bruges. Orașul acela cam de dimensiunile Sucevei, situat colo sus pe hartă, tocmai în Flandra. Și atât de impresionat am fost eu atunci de frumusețea împietrită în medievalul citadin, atât de marcat am fost de ciocolata belgiană de casă, de sutele de sortimente de bere plină de sensuri, de lebedele și rațele cărora li se citește fericirea pe chip, încât mi-am propus să revin cândva, pentru o ședere mai vârtoasă, de câteva zile.
Mereu însă mi-am amânat planul, din cauze care sunt cunoscute bine de românașii simpli ca noi: când e timp, nu-s bani; iar când sunt bani, nu sunt destui.
Îmi pierdusem speranța că acel „cândva” flamand în care-mi investisem speranța turistică va mai avea totuși loc. Dar a avut. În sfârșit a avut loc, în Săptămâna Paștelui, când – printr-o minune pe care o atribui în exclusivitate Divinului -, am reușit să petrec un sejur pe îndelete în această minune edilitară.
Dacă există Raiul, n-am nici o îndoială că trebuie să arate ca orașul Bruges. Atât de curat, de salubrizat este, că nici măcar cerșetori țigani români nu găsești. În privința asta, trebuie să adaug că e singurul oraș din Europa unde am întâlnit o minune de asemenea proporții. Fiindcă de țiganii români, care fac ce fac, te ciocnești ca un ou de Paște în toate punctele nodale de pe harta Europei.
Vă las să vă convingeți singuri de adevărul spuselor mele. Mergeți la Bruges și o să mă pomeniți.
De câte ori ajung în asemenea locuri, asocierea imediată e cu Suceava noastră. De ce nu învățăm de la cei din Bruges arta de a face din orice o atracție turistică? Ei au „Muzeul cartofului prăjit”, dar noi nu putem zidi un muzeu al mai știu eu cărui fel de mâncare tradițional? Apoi, ce ușor e să pui câte o placă pe anumite clădiri care au o semnificație cât de mică. De pildă „aici a poposit poetul Eminescu, pentru a-și corecta poeziile”. Sau „aici și-a lustruit spada Ștefan cel Mare”.
Și-ncă ceva: este momentul să apară și-n Suceava „turul orașului în caleașcă”. Cai avem, calești putem construi. Ce e atât de greu?