Dan Nica cere instanței suspendarea decretului de revocare de la MAI



Dan Nica a solicitat Curții de Apel București-Secția de Contencios administrativ suspendarea decretului prezidențial prin care a fost revocat de la conducerea Ministerului Administrației și Internelor, termenul de judecată fiind stabilit pentru 6 noiembrie.
În 1 octombrie, președintele Traian Băsescu a semnat, decretele de revocare din funcție a lui Dan Nica și numirea ca interimar în funcțiile de ministru al Internelor și vicepremier pentru ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga.
Decretul de revocare a fost contestat în instanță de Dan Nica, apreciind ca fiind nelegal actul prezidențial.