Dacia ocupă poziția a cincea în Bulgaria în clasamentul celor mai vândute mașini în primele nouă luni, pe o piață în declin cu 40% comparativ cu perioada similară din 2009, transmite agenția Novinite.
Pe piața bulgară au fost vândute în total 912 automobile Dacia în perioada ianuarie-septembrie, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor Auto. Pe primul loc în topul mărcilor, din punct de vedere al vânzărilor, se situează Toyota, cu 1.450 mașini comercializate. Brandul nipon este urmat de Ford, cu 1.262 unități vândute, Volkswagen (1.172) și Peugeot (1.032). Pe locul șase, după Dacia, s-a clasat Citroen, cu 826 de mașini livrate.
Saab și Lancia au vândut câte cinci vehicule fiecare, iar Piaggio și Cadillac câte două.
În total, pe piața bulgară au fost comercializate 13.189 mașini noi în primele nouă luni, față de 20.729 în intervalul similar din 2009. În anul 2008 s-au înregistrat cele mai mari vânzări auto din istoria Bulgariei, respectiv 57.927 unități. În 2009, livrările au coborât la 26.813 de automobile.