După trei ani de pauză

Cursuri de formare pentru 30 de „părinți de profesie”

În perioada 7-19 ianuarie, după trei ani de pauză, au fost organizate cursuri de formare pentru 30 de „părinți de profesie”, care vor avea grijă de copii cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani, copii aflați în situație de risc.
Cursurile au fost susținute de specialiștii din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, persoane cu studii superioare și cu experiență în domeniul protecției drepturilor copilului. Programa cursului, după cum ne-a explicat directorul executiv al Protecției Copilului Suceava, Margareta Isăilă, a conținut elemente de predare a unor informații privind cunoașterea primară și aprofundată a condițiilor de creștere și îngrijire a copilului, „drepturile și protecția copilului, creșterea și dezvoltarea copilului – etapele de dezvoltare a copilului; comunicare și joc; atașamentul copilului: aspecte privind îngrijirea copilului sănătos și bolnav etc., rolul și locul asistentului maternal profesionist în sistemul de servicii, rolul asistentului maternal profesionist în plasamentul în regim de urgență”.
A scăzut numărul asistenților maternali
La Protecția Copilului Suceava sunt depuse 432 de cereri pentru a deveni asistent maternal profesionist, cele mai vechi fiind depuse din anul 2009. În perioada 1 octombrie-31 decembrie 2012, a avut loc contactarea și evaluarea a 152 de persoane care au solicitat, în perioada 2009-2012, să devină asistenți maternali. La nivelul serviciului de Asistență Maternală Profesionistă (AMP) a fost constituită o comisie și elaborată o metodologie cadru privind selectarea, evaluarea și formarea asistenților maternali, pentru a prelua copii mici, aflați în regim de urgență, respectându-se legislația în vigoare.
Pentru că din luna septembrie a anului 2009 nu s-au mai organizat cursuri pentru formarea asistenților maternali profesioniști și nu s-au mai făcut angajări, în perioada 2008-2012 numărul de asistenți maternali s-a diminuat cu 104 persoane, ajungându-se, în prezent, la 423 de asistenți maternali, față de 527 de „părinți de profesie”, la începutul anului 2008. Margareta Isăilă a mai completat că mai sunt și alte cauze care au contribuit la diminuarea numărului de asistenți maternali: decesul, pensionarea, demisia, nereatestarea, retragerea atestatului. În prezent, 626 de copii beneficiază de măsură de plasament la asistent maternal profesionist.

Recomandări

Mesaj la deschiderea cursurilor de formare a ghizilor/muzeografilor bisericești – Mănăstirea Putna, 27-29 aprilie 2026

Tunsori gratuite pentru persoanele aflate în dificultate, din centre sociale, oferite de echipa Men’s Cave Academy

Lucas Moroșan, din Valea Moldovei, are nevoie de ajutorul publicului pentru a trece în semifinala „Românii au talent”

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare