Acțiune

Cursuri de educare a tinerilor în privința importanței apei

Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a demarat o serie de cursuri de educare a tinerilor în privința importanței apei în viața omului. În acest sens, în perioada 21 – 23 martie au fost organizate ore deschise la Colegiul Tehnic Petru Mușat, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava și la Grădinița numărul 12 „Țăndărică”, în care elevilor li s-a prezentat o prelegere despre importanța resurselor de apă, starea actuală a apelor, efectele distructive ale acțiunii omului asupra resurselor de apă și efectele distructive ale apelor asupra naturii. „Prin aceste cursuri încercăm să schimbăm modul tinerilor de a folosi apa în sensul conștientizării importanței pe care o are aceasta în viața noastră. Am demarat această acțiune deoarece s-a observat că civilizarea și conștientizarea adulților se face mult mai ușor prin intermediul copiilor și tinerilor”, a declarat Cristian Ruxandari, responsabilul cu integrarea în Uniunea Europeană din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, care a mai precizat că această acțiune de instruire a elevilor va continua și la alte instituții de învățământ sucevene.

Recomandări

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

„Dacă nu vă implicați, alții vor lua decizii pentru voi!”, le-a transmis Gheorghe Șoldan tinerilor suceveni