vLa un pas de tragedie

Cuprins de flăcări în timp ce încerca să dezghețe țeava de la centrală

Un bărbat în vârstă 32 de ani a fost cuprins de flăcări în timp ce încerca să dezghețe, folosind focul, o țeavă a centralei termice din locuința sa. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 12.30, la o casă de pe strada Pictor Dumitru Dacian, în cartierul Ițcani al municipiului Suceava.
Un apel la 112 a anunțat că la o locuință de pe această stradă s-a produs o explozie, iar o persoană este rănită. Echipajul de la Detașamentul de Pompieri Suceava, trimis de urgență la fața locului, avea să constate însă că lucrurile nu stau chiar așa, fiind vorba doar de un incendiu, izbucnit în camera centralei termice și stins la timp chiar de cel care l-a provocat, Vasile Eduard Roman. Bărbatul de 32 de ani suferise arsuri de la flăcările izbucnite, astfel că a fost urcat în ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava. Bărbatul a intrat, cu flacăra, în camera în care se afla centrala și la un moment dat materialele textile și hârtia din interior s-au aprins, focul cuprinzându-i parțial și hainele.
Medicii de la Spitalul Județean l-au diagnosticat pe Vasile Eduard Roman cu arsuri minore la mâna și piciorul drept, prescriindu-i un tratament și trimițându-l acasă.

Recomandări

O casă a luat foc în ziua în care proprietarii au plecat spre Italia, iar în locuință se aflau copiii acestora

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Bătrână de 96 de ani, salvată din balconul în care se refugiase, după ce dormitorul îi luase foc de la o lumânare

Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure