Accident

Cu mașina în stâlp și prin gard după o depășire pe linia continuă

Impactul violent produs în urma depășirii neregulamentare și imprudente

Un autoturism scăpat de sub control a pus la pământ metri buni din gardul unei gospodării din Vicovu de Jos, mașina rupând și un stâlp de beton. În mașină se aflau două femei care au fost rănite ușor, din fericire.
Ancheta poliției privind accidentul din dimineața zilei de 10 martie, de la Vicovu de Jos, arată că femeia care a intrat cu autoturismul în gard era în timpul unei manevre de depășire peste linia continuă.
Din cercetările poliției rezultă că șoferul unei autoutilitare Mercedes, în timp ce se deplasa pe DN 2H, pe raza comunei Vicovu de Jos, ajuns în apropierea Grădiniței Nr. 1 din sat, a efectuat un viraj la stânga, spre un drum secundar, moment în care a fost acroșat de autoturismul Hyundai condus din spate de o femeie care avea aceeași direcție de deplasare și care efectua manevra de depășire prin încălcarea marcajului simplu continu ce separă sensurile de mers.
Din acest impact, a doua mașină, autoturismul Hyundai, a părăsit carosabilul și a intrat în gardul unei case, rupând și un stâlp din beton.
Conducătoarea auto și pasagera au fost transportate la spital în urma accidentului violent. Cele două aveau traumatisme dar erau conștiente și cooperante.
Ambii conducători auto implicați în accident au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu erau băuți.

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire