La Brandenburg, în Germania, s-au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute Campionatele Europene de U19 de canotaj, competiție la care România a câștigat șase medalii, două de aur, trei de argint și una de bronz. La această performanță și-au adus contribuția și sportivi pregătiți de Ioan Despa la CSM Suceava.
Astfel, Cristian Pascari a cucerit medalia de argint în proba de dublu rame, iar Sebastian Lupu a reușit aceeași performanță la dublu mixt. Acesta din urmă, alături de un alt sucevean, Constantin Tricolici, a făcut parte și din echipajul bărcii de patru vâsle masculin, clasată pe locul 5.
Costinela Ursu, și ea reprezentantă a CSM Suceava, a ocupat locul 5 în Finala B a probei de schif simplu feminin.








