Corpul de control al premierului critică, potrivit unei note de informare, lipsa activității Comitetului interministerial pentru controlul consumului de tutun, arătând că a influențat în mod negativ procesul de transpunere a Directivei 2014/40/UE, scrie Mediafax.”Faptul că în perioada octombrie 2015-ianuarie 2016 Comitetul Director s-a întrunit numai de trei ori, că nu a luat nicio decizie, a influențat în mod negativ procesul de elaborare și definitivare a proiectului Legii privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și produselor conexe, prin care urmează să fie transpuse în legislația internă prevederile Directivei 2014/40/UE și poate avea drept consecință depășirea termenului la care România trebuie să adopte reglementările interne necesare pentrui conformarea cu dispozițiile acestei Directive”, se arată într-o notă a Corpului de control al primului ministru.