Copil de 4 ani, folosit de o femeie la cerșetorie pentru a înmuia inima trecătorilor

Polițiști și jandarmi în acțiuni de verificare
Polițiști și jandarmi în acțiuni de verificare

O femeie care era însoțită de un copil în vârstă de 4 ani și practica cerșetoria a fost depistată de polițiștii și jandarmii din Vatra Dornei cu ocazia unei acțiuni care a avut loc în cursul zilei de joi. Minorul era folosit pentru a sensibiliza oamenii în scopul obținerii de foloase materiale. Femeia s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „folosirea unui minor în scop de cerșetorie”, iar în paralel a fost sesizată și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava pentru a prelua copilul folosit la cerșetorie.
Acțiunea de la Vatra Dornei este parte a campaniei ”Vacanță în siguranță” și a avut ca scop prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și victimizării minorilor și prevenirea și combaterea infracțiunilor comise de infractori voiajori și creșterea gradului de siguranță rutieră a minorilor. Cu acest prilej s-au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.315 lei. În cele 7 ore cât a durat totul au fost legitimate 56 de persoane, dintre care 30 minori, și au fost controlate 10 societăți comerciale (în special baruri și terase) în vederea prelucrării personalului angajat cu privire la legislația incidentă care prevede interdicții privind vânzarea de alcool și tutun către minori. Reprezentanții IPJ Suceava spun că acțiuni similare au fost desfășurate și weekendul precedent în zona Rădăuți, în contextul organizării Zilelor Rădăuțiului, și vor fi desfășurate și în acest weekend în zona Milișăuți, cu prilejul Zilelor Orașului.
”Copiii au dreptul de a fi protejați pentru a nu fi victime ale abuzurilor în familie, școală sau în public. Abuzul asupra copiilor este reprezentat de orice formă de violență fizică sau emoțională la care sunt supuși ori expuși aceștia cu repercusiuni severe asupra sănătății lor mentale și fizice. Mentalități precum «nu e treaba mea să mă amestec în familia altuia» sau «nu știam că a lovi un copil este o ilegalitate» nu trebuie să existe! Indiferent de contextul în care se petrece abuzul (în familie, pe stradă, la școală etc.), dacă situația la care ești martor este una de agresiune fizică sau emoțională care pune în pericol integritatea sau viața copilului cu impact traumatic asupra acestuia apelează serviciul de urgență 112 în situații urgente sau sună la 116 111, numărul Asociației Telefonul Copilului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. Polițiștii mai spun că principalele forme de violență asupra copilului sunt:
– abuzul: fizic, emoțional, psihologic, sexual și economic;
– neglijarea: alimentară, vestimentară, a igienei, medicală, educațională, emoțională, părăsire;
– exploatarea: sexuală, prin muncă;
– traficul de copii.

Recomandări

Taberele de vară Logiscool Suceava: Copilul tău trece de la consumator de tehnologie la creator de tehnologie

„Profesia de asistent maternal mi-a readus copilăria în viața de adult”. Povestea Mihaielei Pușlău, mama care a schimbat destinul unui copil

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori