Nesupravegheat

Copil de 4 ani, accidentat după ce a ieșit în fața unei motociclete

Un copil în vârstă de 4 ani a ajuns la spital după ce, nesupravegheat de o persoană adultă, a ieșit în fața unei motociclete care se deplasa pe un drum județean. Accidentul s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 19.30, pe DJ 175, la Fundu Moldovei.
Din cercetările preliminare ale polițiștilor rutieri rezultă că Andrei P., în vârstă de 39 de ani, din municipiul București, care conducea o motocicletă pe DJ 175, din direcția comunei Pojorâta spre Fundu Moldovei, l-a accidentat pe minorul de 4 ani, care s-a angajat brusc în traversarea drumului public, dintre autovehiculele parcate pe partea dreaptă a motociclistului, prin loc nepermis.
Porțiunea pe care s-a petrecut accidentul este limitată la 30 de km/h.
Copilul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, de unde a fost transferat la Spitalul Județean Suceava.
Conform poliției, minorul a suferit răni ușoare. Având în vedere însă vârsta micuțului, acesta a fost supus la investigații suplimentare.

Recomandări

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei