Incident

Copil accidentat pe terenul de sport

Petru Carcalete: „Poarta de handbal era ancorată în asfalt, nu prezenta pericol”

Un copil de 16 ani s-a accidentat luni după-amiază pe terenul de sport al Școlii Generale Nr. 3 din Rădăuți, după ce s-a urcat pe poarta de handbal.
Bogdan Narcis Pocreață s-a autoaccidentat, după ce poarta de handbal pe care s-a urcat s-a dezechilibrat și a căzut peste el.
Directorul școlii, Ilie Romaniuc, a anunțat Inspectoratul Școlar despre incident. Acesta a spus că băiatul nu este elev al școlii, și a intrat pe terenul de sport al instituției de învățământ luni după-amiază, când în școală nu mai era nimeni, elevii fiind în vacanță. La incident a fost martor și un alt copil, care a anunțat poliția.
Potrivit inspectorului școlar general Petru Carcalete, „poarta de handbal era ancorată în asfalt, nu prezenta pericol, însă băiatul s-a agățat de ea până a dat-o jos”.
Acesta a mai spus că profesorii de sport au obligația de a verifica periodic porțile de fotbal și handbal și coșurile de baschet, iar în cazul în care acestea prezintă deficiențe trebuie să anunțe conducerea școlii, pentru a le repara. În situația de față, Carcalete a spus că poarta fusese verificată.
Copilul accidentat a fost dus la spital pentru a i se acorda îngrijire medicală. Polițiștii sesizați despre acest incident au spus că nu va fi demarată nici o anchetă în acest caz, fiind vorba despre autoaccidentare.

Recomandări

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an

Lucas Moroșan, din Valea Moldovei, are nevoie de ajutorul publicului pentru a trece în semifinala „Românii au talent”

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Auchan România susține cu mândrie Gala „Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră” de la Deva, un omagiu adus performanței și excelenței în sportul românesc

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care și-a pierdut recent mama