Excepții

Copiii instituționalizați au cu 20% mai puțin pentru hrană, suma nu se reduce pentru deținuți

Ordonanța de Urgență 55/2010 reduce cu 20 la sută sumele alocate pentru hrana copiilor instituționalizați sau a persoanelor cu handicap, însă exceptează de la această diminuare bugetul pentru hrana persoanelor private de libertate.
Articolul III, alineatul 1 din OUG 55/2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice prevede că autoritățile și instituțiile publice precum ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, alte autorități publice, autorități administrative autonome sau instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, vor diminua cu 20 la sută cheltuielile cu bunurile și serviciile aprobate în buget, programate pentru a doua jumătate a anului 2010 și rămase de executat.
În schimb, alineatul 2 stabilește că fac excepție de la această regulă o serie de cheltuieli, precum cele pentru transmiterea pensiilor și altor forme de asistență socială, dar și pentru plata serviciilor medicale, medicamentele, dispozitivele medicale și materialele sanitare, reparațiile și reabilitările pentru școli.
De asemenea, a fost exceptată de la reducerea cu 20% și suma pentru hrana persoanelor private de libertate, dar nu și cea pentru copiii din sistemul de protecție sau pentru persoanele cu handicap și vârstnicii instituționalizați.
Actul normativ prevede că reducerile de cheltuieli bugetare se vor realiza în trimestrele trei și patru din acest an, luându-se ca referință cheltuielile aprobate prin bugetul pe anul 2010 în vigoare la data publicării acestei ordonanțe de urgență rămase de executat în trimestrele respective.

Recomandări

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități