Zeci de copii și tineri din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava au participat sau vor merge în perioada următoare la diverse activități de socializare, excursii, școli de vară, tabere unde pot să-și facă prieteni și să se relaxeze.În perioada 12 – 18 iulie, Servicii multifuncționalepentru copilul aflat în dificultate din Gura Humorului a organizat otabărăla mare pentru 9tinericu dizabilități, care au fost însoțiți de doi educatori.Tabăra de la Eforie Sud, Hotel „Briza Mării”, a fost organizată cu sprijinul lui Otto Halabrin, un sponsor din Augsburg – Germania, care an de an a fost alături de copiii și tinerii din Gura Humorului, aceștia beneficiind de diverse acțiuni de socializare și petrecere a timpului liber, mai ales pe timpul vacanței de vară, cu sprijinul „prietenului din Germania”. Servicii multifuncționale Fălticeni a organizat o excursie cu ocazia zilei de 1 Iunie, sponsorizată de Fundația Cristos pentru România, pe traseul Falticeni- Cacica – Rădăuți și retur. De această excursie au beneficat 50 de copii, cu vârste între 6 și 21 de ani.
În vacanță, cu ajutorul sponsorilor
Complexul Terapeutic ”Blijdorp – O Nouă Viață” Suceava va participa cu 4 copii cu dizabilități la Tabăra de meșteșuguri artistice tradiționale pentru copii și tineri cu nevoi speciale, care se va desfășura, în perioada 26 iulie – 1 august, la Sibiu. Această tabără este organizată de Complexul Național Muzeal Astra, din Dumbrava Sibiului, județul Sibiu. Cu sprijinul vicepreședintelui Federației Române „Sportul pentru toți”, Mihai Androhovici, și cu ajutorul sponsorizării oferite de Uniunea Italiană ”Sport per Tutti” din Italia, în cadrul proiectului IRISE, a fost organizată o tabără la munte, în perioada 4-9 iulie, la Dorna Arini, pentru 4 tineri din cadrul Centrului de Plasament ”Visătorii” de la Fundu Moldovei și 7 tineri din cadrul Servicii multifuncționale pentru copilul în dificultate Suceava. Tabăra a cuprins multe activități sportive de munte.
Vacanțe la mare și la munte pentru copiii necăjiți
Servicii multifuncționale pentru copilul cu dizabilități Suceava a organizat o tabără la munte, la Voroneț, în perioada 5 – 8 iulie, pentru 10 copii cu dizabilități, cu sprijinul Farmaciei Oana-Maria din Suceava. În perioada 18-23 iulie, alți 5 copii au participat la o tabără organizată de Fundația My Brother Keeper, la Vama. În perioada 9 – 12 august, 10 copii cu dizabilități vor participa la tabăra organizată la Borșa – Maramureș de HHC România, iar în perioada 23 – 31 august, 12 copii cu dizabilități vor pleca la mare cu sprijinul Fundației Hilfsverein Nimphenburg Munchen. Centrul de Plasament „Sf. Gheorghe” Dolhasca va participa cu 8 copii la o școală de vară la Marginea, cheltuielile fiind suportate de Brian Douglas, președintele Romania Children Humanitarian Foundation, cu sprijinul implicit al comisarului Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Din ce ne-a spus purtătoarea de cuvânt a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, Nicoleta Daneliuc, „Servicii multifuncționale pentru copilul în dificultate Suceava are în program organizarea unei posibile tabere la mare, cu ajutorul sponsorilor, pentru 15 copii și tineri, la finalul lunii august”.






