Acțiune

Control privind salubrizarea drumurilor publice

Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu va demara, începând cu 15 martie, un control privind salubrizarea drumurilor publice din județ. Controlul are drept scop verificarea curățeniei de pe drumurile locale, județene și naționale din județ și luarea de măsuri drastice în privința vinovaților în zonele în care salubrizarea lasă de dorit. În condițiile în care respectivele drumuri aparțin fie Administrației Drumurilor Naționale, fie primăriilor din localități, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu atenționează respectivele instituții că ar putea fi amendate în cazul în care nu se iau măsuri privind îmbunătățirea salubrizării din zonele cu probleme. „Am atenționat Primăria Municipiului Suceava să verifice și să supravegheze proprietarii care aruncă deșeuri pe drumurile publice. Ne dorim o colaborare mai bună cu primăriile din localități, în caz contrar amenzile privind salubrizarea urmând a fi aplicate administrațiilor publice locale”, a atenționat Cristina Cojocaru, șeful interimar al Comisariatului Județean de Mediu.

Recomandări

Garda de Mediu Suceava îi avertizează pe cei ce construiesc despre riscurile nerespectării legislației de mediu

Garda de Mediu Suceava avertizează pe cei ce construiesc de riscurile nerespectării legislației de mediu

O nouă razie a poliției în căutare de elevi chiulangii, dar și cu acțiuni de prevenire și de impact pentru cei mici, cu câinii de serviciu

Autointitulatul activist de mediu Andrei Neșculescu, alias clovnul Bobo, și fostul coleg din SOS Bilca, plasați sub control judiciar pentru acuzațiile de șantaj

Colectarea separată a deșeurilor de către populație este esențială pentru o reciclare performantă și poate duce chiar și la o reducere a taxei de salubrizare

Operatorul de salubrizare Ritmic Com nu va mai ridica pubelele care conțin deșeuri separate necorespunzator

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare