Sancțiuni mari

Control în noapte, privind legalitatea transporturilor, soldat cu amenzi de 37.000 de lei

Un control al Serviciului de Poliție Rutieră Suceava privind legalitatea transporturilor, desfășurat luni noapte, s-a soldat cu aplicarea a șapte amenzi, în valoare de 37.000 de lei.
Acțiunea de control, desfășurată în colaborare cu polițiști de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, a vizat cu precădere verificarea transporturilor de material lemnos, fiind aplicată o amendă de 5.000 de lei pentru un transport ilegal.
Pentru lipsa numărului necesar de diagrame a fost aplicată o amendă în cuantum de 6.000 de lei, în timp ce lipsa rovinietei la o autoutilitară a dus la aplicarea unei sancțiuni contravenționale în valoarea de 3.000 de lei.
Tot luni, pe parcursul zilei, Poliția Rutieră a mai desfășurat o acțiune de control, în colaborare cu inspectorii Registrului Auto Român, privind depistarea mașinilor care circulă cu defecțiuni tehnice. În cadrul acestei acțiuni au fost aplicate 18 amenzi, în valoarea de 2.440 de lei, din care 13 pentru defecțiuni tehnice. În nouă cazuri polițiștii au ridicat și certificatele de înmatriculare.

Recomandări

ITM Suceava a aplicat amenzi de 175.500 de lei în luna mai, patru angajatori fiind sancționați pentru muncă nedeclarată

Casă de schimb valutar din Suceava, amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF

Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF
Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF