Trafic

Contrabandiști de țigări bucureșteni, prinși de polițiștii din Fălticeni

Un echipaj din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a oprit duminică în trafic, pe DN 15C, în localitatea Praxia, comuna Fântâna Mare, la ora 17.30, un autoturism condus de D. Iancu, de 43 ani din municipiul București, însoțit de C. Mitică de 29 ani și B. Nicolae de 22 ani, ambii din municipiul București.În urma controlului efectuat, în autoturism au fost identificate 70.200 țigarete de proveniență Republica Moldova și Ucraina, în valoare de aproximativ 14.300 lei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la contrabandă față de D. Iancu, ocazie cu care a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor, cantitatea totală de țigarete, iar autoturismul a fost transportat la sediul Poliției municipiului Fălticeni, unde a fost indisponibilizat.

Recomandări

Țigări în valoare de 110.000 de lei, în autoturismul Audi A6 abandonat de contrabandistul urmărit de polițiști

Șofer care transporta țigări de contrabandă, urmărit la ieșirea din Suceava spre Fălticeni. Suspectul urmărit cu focuri de armă a dispărut printre strujeni de porumb

Săptămână neagră pentru contrabandiști, cu două acțiuni de amploare ale polițiștilor și cinci arestări

Cantitate mare de țigări și două mașini confiscate după o nouă acțiune în forță privind contrabandiști din zona Sucevei

Doi minori care au furat o sumă mare de bani dintr-o mașină au fost prinși de polițiști și reținuți în arest